De multe ori când apar provocări atitudinea noastră este fie una de reacție, fie una proactivă. Și este valabil pentru oricare dintre ariile vieții. Cel mai puternic reacționăm în domeniul afacerilor/ la locul de muncă sau în cel al relațiilor/ cu familia și prietenii.

Nimeni nu dorește să reacționeze, pentru că atunci când o facem, automat rănim pe altcineva sau în cel mai fericit caz deranjăm. Și totuși intrăm în reacție…

Cauzele pentru care intrăm în reacție sunt:

  • din frică – frica de a nu suferi și de a nu pierde ceva sau pe cineva
  • din orgoliu/mândrie – adică tu ești mai deștept/ mai bun decât mine, ori avem de apărat un statut sau un bun (e al meu)
  • din obișnuință – așa am văzut în copilărie la părinți că se manifestau în situații similare cu a noastră și am copiat forma lor de comportament
  • din dorința de a ne apăra de ceva sau cineva – pe principiul supraviețuirii, în cazuri extreme de genul atac pe stradă, sau normale, de exemplu lipsa banilor, sau să nu rămân singur.
  • lipsa educației – și aici nu mă refer doar la cei șapte ani de acasă, ci la educație în general. Cât de bine informați suntem în domeniul respectiv, ce experiență de viață avem.

Ce înseamnă să fii reactiv?

  • Reactivul nu își asumă nimic ba mai dă vina și pe alții pentru suferința lui.
  • De obicei i se întâmplă numai lui lucruri rele, se victimizează.
  • Este influențabil, pleacă urechea la ce spune unul și altul.
  • Doar comentează fără să treacă la acțiune.
  • Nu are inițiativă.
  • Se lasă condus.

Ce înseamnă să fii proactiv?

  • În primul rând înseamnă să fii conștient de ce se întâmplă și să accepți că nu poți face mare lucru dacă acel ceva nu depinde de tine.
  • Un proactiv ascultă nu cu gândul de a da o replică, ci cu gândul de a înțelege ce și de ce se petrece.
  • Proactivul este cel care face ca acea situație să se schimbe în favoarea lui fără a răni pe cineva, sau este cel care știe să renunțe ori să se retragă dintr-un conflict în așa fel încât totul să se termine cu bine pentru toți cei implicați.
  • Proactivul își asumă diverse acțiuni pe care le întreprinde după ce a înțeles și acceptat anumite lucruri care nu au depins de el.
  • Proactivii fac ca lucrurile să se întâmple au inițiativă. Lor nu li se întâmplă nimic rău pentru că nu văd problemele ca pe ceva nociv ci ca pe o provocare, o nouă cale de a evolua.
  • Să fii proactiv înseamnă să fii responsabil pentru tot ce se întâmplă în viața ta și să acționezi, adică să faci alegeri conștiente.

Tu cum alegi să fii?

Mi-a plăcut mult citatul următor din John C. Maxwell:  „Cred că fiecare dintre noi alegem cum să abordăm viața. Dacă ești proactiv, atunci atenția ta este pe a construi. Dacă ești reactiv atunci ai să sfârșești reparând.”

Viața este 10% ce ni se întâmplă și 90% felul în care noi ne raportăm la ea. Cred că tot lui Maxwell îi aparține și asta…

Îți doresc să fii proactiv în toate ariile vieții tale!