GUEST POST – Miky Doican, instructor de citire rapida supramentala

Nu am văzut om mai dedicat în ceea ce face decât Miky Doican. Pe lângă faptul că este o mamă minunată este și un instructor de citire rapidă la fel de minunat. Te invit să citești câteva sfaturi împărtășite cu iubire, dacă vrei ca și copilul tău să prindă drag de lectură.

Un copil care citeste devine un adult care gandeste

În ultimii 2 ani si jumătate am fost binecuvântată să lucrez cu copiii. Mai mici, mai mari…însă toți cu suflete frumoase și vesele. Se spune că atunci când intră un copil in viața ta, e timpul să înveți, nu să predai. (Sadhguru) Mare adevăr…

Așa ca am fost atentă și am învățat de la ei.  Am învățat să fiu prezentă, am învățat să las deoparte alte preocupări și să mă bucur de un zâmbet, de literele alfabetului, de o cochilie și un trifoi cu patru foi, de o floare, de o îmbrățișare…

Am învățat sa râd când mi se spune: „din cauza ta citesc mai bine”. Am învățat că uneori este important să creezi contextul ca unele lucruri sa se întâmple. Am învățat să citesc printre rânduri și printre priviri… Toate acestea și multe altele le-am învățat alături de copii.

Așa că, drag părinte, cu permisiunea ta, voi împărtăși câteva dintre aceste lecții. Poate și tu te străduiești să îl îndemni către lumea magică a cărților. Îmi doresc să îți fie de folos!

Lecții pentru părinți

  1. Lasă-l să-și aleagă singur cartea!

    Poate fi raftul de acasă unde ai cărțile copilăriei tale sau cărți mai noi luate din dorința de a-l inspira să citească. Sau îl poți duce într-o bibliotecă publică (înscrierea este gratuită, iar permisul o dată făcut este valabil la toate bibliotecile din oraș). Sau dacă dorești poți alege o librărie. Sunt multe cărți pe diverse categorii de vârstă și faptul că poate să-și aleagă singur ceea ce citește îi dă încredere și îl responsabilizează. Urmărește criteriile după care a ales cartea: mai multe imagini, scris mai puțin sau mai mare, sau poate subiectul l-a interesat etc.. Important este să nu i se impună ci să aibă libertatea în a-și alege cartea asupra căreia își va îndrepta atenția.

  2. Încurajează-l!

    Pentru progresele făcute, spune-i o vorbă bună sau acordă-i un zâmbet! Va simți că îi ești aproape și îl susții. De asemenea, puteți face împreună o listă cu minim 10 motive pentru care este bine să citești (ex: îți dezvolți vocabularul, devii mai deștept, cunoști multe lucruri, înveți mai bine și reții mai mult, îți faci lecțiile mai repede și ai timp mai mult de joacă, devii genial, etc.).

  3. Provoacă-l!

    Întreabă-l câte pagini sau dacă este mai mic câte rânduri poate citi zilnic?
    Îți poți asuma și tu alături de el un anumit număr de pagini.
    La sfârșitul zilei asigurați-vă reciproc că ați citit. Chiar încurajează-l să te verifice. E o sarcină importantă și nu te va întreba decât dacă el și-a îndeplinit sarcina lui.
    Dorind să te verifice pe tine, va fi cumva motivat să își citească și el partea lui.

  4. Lasă-l să te țină la curent cu firul poveștii!

    Întreabă-l din când în când, ce s-a mai întâmplat? Prin ce aventuri a mai trecut eroul principal?
    Ce ar fi făcut el dacă era în locul eroului? Va îndrăgi mai mult povestea plus că se va obișnui să urmărească firul poveștii, să sintetizeze esențialul. De asemenea, știind că va trebui să îți povestească va acorda mai multă atenție la ceea ce citește și va reține mai mult.

  5. Sugerează-i să citească cuiva mai mic decât el!

    Un frate, un verișor sau un vecin… e mai puțin important cui îi citește, atâta timp cât el este copilul mai mare și are ocazia să facă un lucru așa important pentru cel mic. Va căpăta mai multă încredere în el, plus că va citi din ce în ce mai bine.

  6. Citiți împreună!

    Ca în orice situație, exemplul personal are o importanță extraordinară. Cunosc părinți care au început să citească doar pentru a-și încuraja copiii. Puteți citi înainte de culcare, și puteți servi un ceai sau o cană de lapte cald. E un moment minunat și un timp de calitate petrecut împreună iar copiii cu siguranță și-l vor aduce aminte.

  7. Recompensează-l atunci când termină de citit o carte!

    Puteți realiza împreună un lanț al lecturii și pentru fiecare carte citită primește o verigă (o hârtie colorată pe care trece titlul cărții).
    Sau poate fi dus la un film sau poate primi o jucărie. Ceva ce știi că apreciază sau îi face plăcere. Când mai crește poate fi chiar o mică sumă de bani. Le dăm oricum la un moment dat „bani de buzunar”. Îi pot câștiga în felul acesta, crescând și antrenându-și creierul.
    Am auzit această idee în cadrul unui seminar cu Lorand Soares Szasz. El și-a motivat în felul acesta soția, care ajunsese să citească mai mult decât el, la un moment dat. Și ne-a recomandat atunci să aplicăm ideea și copiilor. Eu am încercat și a funcționat!

Drag părinte, îți doresc mult succes în această aventură minunată!
Da, poate fi provocator dar în același timp poate fi și un drum plin de satisfacții.

„Un copil care citește devine un adult care gândește” spune o vorbă înțeleaptă și pe bună dreptate. Obiceiul de a citi zilnic este unul dintre cele mai bune și mai de impact obiceiuri pe care le poate avea un om. Indiferent de domeniul de activitate pe care și-l va alege în viața de adult, cititul va reprezenta avantajul care va face diferența!

Închei cu un frumos citat din Puskin:
„Lectura, iată învăţătura cea mai bună.”

Să avem cu toții, spor la citit!!

Miky Doican

Instructor Club de lectură pentru copii, Magia Cărții

& Instructor Citire rapidă supramentală (tehnică de fotocitire)